Cautare
 

Luduş

Luduş (în trecut Ludoşul de Mureş; în maghiară Marosludas, în trad. "Gâştele de pe Mureş", în germană Ludasch) este un oraş din judeţul Mureş, Transilvania, România.

Istoric

Luduşul este pomenit prima dată conform documetelor istorice în 1330. De-a lungul timpului apare sub următoarele denumiri: Plehanus de Ludas 1330, Decime de Ludas Regis 1333, Ludas 1377, Lwasz 1481, Ludes 1532, Ludas 1733, Nagy Ludas 1750, Marosludas 1888, Ludaş-Mureş şi Ludoşul de Mureş 1925 şi în 1928 Luduş - formă care nu s-a mai schimbat până astăzi.

În Evul Mediu sat românesc, aparţinând domeniului latifundiar din Bogata.

În perioada interbelică a fost reşedinţa plăşii Luduş din judeţul Turda.

Declarat oraş în anul 1960.

În Luduş îşi are sediul o judecătorie, aflată în raza teritorială a Tribunalului Mureş şi a Curţii de Apel Târgu Mureş.

În acest oraş a fost confecţionată şi instalată o copie a Statuii Lupoaicei (“Lupa Capitolina”), simbolul latinităţii poporului român.

Localizare

Luduşul este situat în partea centrală a Podişului Transilvaniei (la 44 km de municipiul Târgu Mureş). Din punct de vedere geografic oraşul Luduş este situat la intersecţia dintre paralele 27o 07’ longitudine estică şi 46o 29’ latitudine nordică, la 279 m altitudine. Luduşul ocupă peste 67 km² si circa 1% din suprafaţa judeţului Mureş. Administrativ oraşul are în componenţa sa localităţiile Avrămeşti, Cioarga, Ciurgău, Fundătura, Gheja şi Roşiori, cele mai însemnate fiind Gheja cu peste 1 500 locuitori şi Roşiori cu 900 locuitori.

Oraşul Luduş se găseşte pe ambele maluri ale râului Mureş, pe Drumul Naţional DN15, respectiv pe Drumul European E60, între Târgu Mureş şi Cluj-Napoca.

Populaţie

La recensământul din 1930 au fost înregistraţi 5 085 locuitori, dintre care 2 643 maghiari, 1 721 români, 565 evrei, 129 ţigani, 9 germani, 9 cehi şi slovaci ş.a. Sub aspect confesional populaţia era alcătuită din 1.788 reformaţi, 1 317 greco-catolici, 782 romano-catolici, 567 mozaici, 493 ortodocşi, 80 adeventişti, 49 unitarieni şi 9 luterani.

La recensământul din 2002 au fost înregistraţi 17 497 locuitori, dintre care 12 190 români, 4 414 maghiari, 857 ţigani, 11 germani şi 24 de alte etnii.

La recensământul din 2011 au fost înregistraţi 15 328 locuitori, dintre care 10 108 români, 3 557 maghiari, 964 romi, 3 italieni şi 7 de alte etnii.

Stemă
Coordonate: 46°28′40″N 24°5′46″E
Ţară  România 
Judeţ Mureş
Atestare documentară 1377
Localităţi componente Avrămeşti, Cioarga,
Ciurgău, Fundătura, Gheja, Roşiori
Guvernare  
- Primar Moldovan Ioan Cristian(USL, ales 2012)
Suprafaţă  
- Total 67 km2 
Populaţie (2011)  
- Total 15.328 locuitori 
- Densitate 228 loc./km2 
Site: www.ludus.ro (ro)

 

Demografie

Evoluţia populaţiei la recensăminte:

  

 

Personalităţi:

  • Longin Alexandru Macarie (1870-1939), învăţător-director, memorandist
  • Ştefan Pop (1876-1937), profesor, autor de manuale şcolare
  • Acad. Dr. Buday Árpád (1879-1937), profesor arheolog
  • Acad. Cséh Andor (1895-1979), preot catolic, lingvist esperanto
  • Dr. Valer Russu (1900-1979), medic de excepţie
  • Kakassy Endre (1903-1963), publicist, critic literar, traducător
  • Laurean Paul (1913-2004), învăţător-director
  • Ion Ioan Vlăduţiu (1920-1991), etnograf
  • Constantin Pleşca (1921-1989), profesor
  • Tănasie Fanea (n. 1922)
  • Augustin Micu (n. 1927), profesor geografie
  • Kiss Ibolya (n. 1928), profesoară, pictoriţă
  • Aurel Baghiu (n. 1929)
  • Dr. Sepsi Lajos (1931-1992), medic specialist chirurg
  • Hangel Gyula (1932-1989), profesor biolog
  • Eugen Todoran (n. 1933), regizor şi actor
  • Pompeiu Hărăşteanu (n. 1935), bas de renume internaţional
  • Mircea Gheborean (n. 1937), profesor istorie
  • Rodica Olteanu (n. 1945), scenograf
  • Szekeres Adela (n. 1946), profesor de istorie
  • Ana Pandrea (n. 1949), profesor istorie
  • Ioan Astăluş (n. 1957), scriitor, sculptor, caricaturist
  • Marcela Viana Frăţilă (n. 1957), profesoară de pian şi canto în San Francisco, SUA
  • Prof. Univ. Dr. Iulian Boldea (n. 1963), poet, eseist şi critic literar
  • Ella Kovács (n. 1964), atletă
  • Leonte Nicolae Man (1967-1989), erou martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989
  • Pericle Cristian Perşinaru (n. 1967), profesor de vioară la Colegiul Sfânta Treime din Londra, Marea Britanie
  • Dr. Ballai István (n. 1968), fizician, matematician
  • Egyed Tibor (n. 1969), grafician

 

Actualizat in - 26.09.2023, la ora 12:29.
Trafic
Vizitatori: 1216192, online: 2

Copyright © 2010 Primăria Oraşului Luduș. Powered by SOBIS Solutions.